"-Hai la mare!"
Frumos.Zambesc controlat.Daca era alt moment...alta stare,as fi raspuns cu un nebuneste "hai!".
Acum nu e cazul.Stau ingropata in hartii de cateva zile si incerc sa ma echilibrez macar putin-cat sa pot sa finalizez tot ce am inceput.
Ratez un concurs de debate pentru care m'am pregatit inconstient.Inventez un curs de franceza care se preda intr'o biblioteca de pe o strada care nu exista.Imi displace ideea de a ma intoarce singura acasa.Ma sperie nefirescul.Ma lasa rece oamenii falsi.Ma doare chiar daca rana s'a inchis.Mi'e dor de diminetile in care aveam timp .M'am saturat sa ma cert si sa incerc sa'ti explic ca am dreptate.Mi'a ajuns partea cu "s'ar putea sa...".Mi'e dor sa vorbim si as avea nevoie de o zi pe care s'o petrec cu tine si sa'mi spui printre "ti'am zis.." si "mai stii cand..." ca nu am nici un motiv sa am indoieli pentru nimic din ce se intampla.
Ma simt undeva la mijloc...incapabila sa fiu aici si mult prea incurcata ca sa pot ajunge undeva...
...o jumatate de secunda si o nota un pic mai sus decat aia cantata in mod obisnuit...
...si da,oamenii care fac ce simt sunt rari,dar exista...
...Nu vreau sa mai pun intrebari,asa ca am sa ies in ploaie si'am sa astept sa se dizolve fiecare in ultimele urme de culoare de noiembrie...
...nisip ud.cer spumos si marea care colectioneaza povesti...defapt,era atat de simplu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu