28 ianuarie 2009

for what it was.

Cantec de Nichita Stanescu

E o intamplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.

3 comentarii:

Înger Căzut spunea...

Şi păcat că acest cântec nu se mai aude atât de des că pe vremuri... Dar noroc cu site-urile care cu o mega arhiva şi poţi găsi tot ce vrei...
Şi totuşi este o creaţie de al lui Stănescu... Simbolism... Cât de mult mi-a plăcut să-l studiez în şcoală... Alături de Blaga şi ceilalţi...

Înger Căzut spunea...

Şi Nicu Alinfatis (parcă aşa se scrie) cântă "A venit toamna" tot a lui Stănescu... Îmi place cum se aude chitara şi vocea lui...

Înger Căzut spunea...

Păi de trădare eram conştientă doar că nu o admiteam... Nu am scris de trădarea lui ci de dorinţa de al avea lângă mine şi nu puteam. Ca şi acum... Dar nu mai este vorba de acelaşi el... Poiezia este scrisă încă de când eram cu fostul, dar eu acum îl vreau pe cel de acum... Din tot ce a fost cu fostul nu a rămas decât versuri (pe care le-am găsit) şi amintiri triste (pe care le-am uitat în mare parte)...