Aseara,am indoit coltul la inceputul capitolului 39.Sunt povesti al caror final nu trebuie sa il stii.exista.dar prefer sa nu'l stiu inca.stau si gust fiecare detaliu inca tresarind la fragmente de paragrafe ce'mi apar in minte...Aseara,mi'am amintit lumina din camera...mi'am amintit cat de frig imi era si cat de singura am putut sa ma simt.Cum m'am uitat in oglinda si mi'am zambit incurajator..."mai rau de atat nu poate fi".O camera goala.In care nimeni nu lasase nimic.Atat de lipsita de viata.Neprimitoare si rece.Am fumat grabit si pe fuga.Mi'am impaturit cele cateva haine.Am verificat speriata sa nu fi uitat ceva,mi'am pus rucsacul in spate si am invartit cheia in usa de doua ori.Zgomotul mecanismului.Vantul cand am iesit in strada si dezorientarea.O noapte in care am acceptat ochii verzi si telefonul ce ma anunta ,printr'un bazait scurt la intervale egale de timp,ca se descarca...si totusi,acolo,intre acei patru pereti,pe ultimul raft al dulapului, am lasat o bucata importanta din mine...
In Piata Unirii,nu mai tarziu de 9:12.
...and never get to the beginning...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu