-Pare in natura noastra sa alergam dupa iluzii.Le cerem,le cautam,si nu,nu vrem sa acceptam ca sunt iluzii.
Ne hranim cu idei de iubire,creata poate doar de noi,si ne iubim gandurile chiar daca nu ne fac bine.Iubim finalul posibil,nu cel existent,iubim oamenii posibili care'ar face finalul fericit.Ii iubim chiar daca ei nu fac asta.Ne uram pentru ca iubim asa.
Tresarim unei priviri care nu este nimic,dar care pentru noi inseamna ceva.Zambim unor cuvinte care nu spun ce vrem noi,dar le raspundem ca unor declaratii de dragoste.Cantam ochilor care nu ne privesc,pe o muzica pe care doar noi o auzim.Pastram lucruri care nu sunt ale noastre,dar defapt nu sunt nici ale lor.Tinem minte ceea ce pentru ei n'a insemnat,poate ,nimic.
Si totusi ne mintim frumos si otravitor cu ceea ce nu exista decat pentru noi.
Noi nu suntem posibili,noi existam.
Ar trebui sa existam noi pentru noi,fiecare pentru fiecare,pana am ajunge propriile iluzii...
Si durerea din iluzii ,chiar si fara sa fie demontata de realitati,durerea-exista...
- ...fiindca da,asa cum ai spus si in trecut,sunt de neinteles...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu