PainKiller.

M'am considerat mereu o persoana care se adapteaza usor.Acum,mi'e frica de nou;poate pentru ca nu ma vad facand parte din el.
M'am saturat de intrebari superficiale,de nevoia unora de a sti.M'am saturat de priviri pline de compasiune,de aluzii si de grija prefacuta.
Stari demult avute se inotrc amintindu'mi de inceputuri.
Nu mi'am imaginat ca ma voi putea multumi cu atat de putin si in acelasi timp o alta parte din mine,care rar prinde glas ,isi va dori atat de mult.
"E ca si cum ai avea un cutit infipt in tine si din cand in cand cineva vine si te imbratiseaza".Simti.Simti cum lama inainteaza.Nu poti sa ii spui sa'ti dea drumul,fiindca doar in acele cateva momente nu doare...
As prefera o lovitura puternica.Printre lacrimi si strigate as multumi.Rana ar fi adanca si probabil... niciodata nu se va vindeca complet...