...in timp ce privea coala alba de hartie se gandea ce sa deseneze...batea cu degetele in masa,sperand ca o sa'i vina o idee...toate i se pareau atat de banale.
A luat un creion si a trasat conturul unei mari.A auzit ceasul ticaind si'a realizat ca era timpul sa se intoarca la ceaiul ei de menta si la cartea ce o astepta pe noptiera.
...de fiecare data cand plangea se intorcea la masuta de lemn si la foaia de hartie.lacrmile alunecau,starbatandu'i ambii obraji si in final ajungeau sa imbratiseze albul colii.
timpul s'a scurs...albul a devenit un galben imbatranit...ceasul nu s'a oprit;nici macar...nici macar sa'si traga rasuflarea...
intr'o zi, cand a trecut prin fata oglinzii a observat ceva diferit...s'a apropiat si imediat si'a dat seama-ochii,ii erau albastri.a alergat inapoi la masuta,iar marea ei,marea ei era albastra.a facut din sufletu'i o barcuta,la fel ca cele pe care le facea din hartie cand era copil, si a lasat'o sa pluteasca spre orizont..
...iar undeva departe,in mijlocul marii, exista o banca,unde sufletele se odihnesc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu