Doua cesti de portelan albastru din care sorb picaturi sarate…doua cesti de cafea in care se zaresc visele lor efemere.a ei, indulcita cu o jumatate de lingurita de zahar[nu fiindca i’ar placea mai mult ;o fascineaza felul cum granulele argintii plutesc spre infinit, forma linguritei…lingurita in care a dormit nopti la rand visand la aceasta dimineata placuta,cu razele soarelui ce se strecoara jucause printre draperii …dimineata lor,in care vor savura impreuna o tigara,si nu vor fi nevoiti sa’si spuna nimic....
12 februarie 2009
mereu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
foarte frumos. dar cum am spus .nu pricep.
Cred ca pricep eu... acum intrebarea e de ce ar fi vreodata nevoie sa-si spuna ceva?
Trimiteți un comentariu