12 februarie 2009

mereu...

Doua cesti de portelan albastru din care sorb picaturi sarate…doua cesti de cafea in care se zaresc visele lor efemere.a ei, indulcita cu o jumatate de lingurita de zahar[nu fiindca i’ar placea mai mult ;o fascineaza felul cum granulele argintii plutesc spre infinit, forma linguritei…lingurita in care a dormit nopti la rand visand la aceasta dimineata placuta,cu razele soarelui ce se strecoara jucause printre draperii …dimineata lor,in care vor savura impreuna o tigara,si nu vor fi nevoiti sa’si spuna nimic....

2 comentarii:

Raindrops spunea...

foarte frumos. dar cum am spus .nu pricep.

cip spunea...

Cred ca pricep eu... acum intrebarea e de ce ar fi vreodata nevoie sa-si spuna ceva?